„Dacă ăsta ajunge fotbalist, îmi tai capul”. Becali l-a gonit după ce voia 70 de milioane pe el, acum e aproape de mutarea vieții

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Florentin Matei este la mare căutare, după un sezon reușit în Ucraina, în tricoul lui Volyn Luțk. Mijlocașul român ar putea să facă în această vară cel mai important pas din carieră, Hannover și Freiburg interesându-se de serviciile lui. 

Tânărul mijlocaș de 21 de ani a fost considerat unul dintre cele mai bune produse ale Academiei Stelei. La 15 ani, a fost în probe la Liverpool, dar părinții săi au considerat că este prea tânăr pentru o asemenea mutare. A continuat fotbalul la Academia Stelei, însă parcursul său a dezamăgit, deși a primit șanse și la prima echipă. N-a reușit să se impună, iar în 2011 s-a despărțit de gruparea din Ghencea. Și-a căutat norocul prin Italia, la juniorii Fiorentinei și ai Cesenei, însă n-a reușit să impresioneze.

După ce a încercat fără succes să ajungă la un acord cu Sporting Gijon, Dinamo și Rapid – nicăieri n-a reușit să câștige încrederea antrenorilor -, în cele din urmă, în toamna anului trecut, a semnat un contract cu Volyn Luțk, echipă la care este legitimat și Eric Bicfalvi. Începutul a fost unul ezitant, dar, spre finalul stagiunii Kvartsyanyi, tehnicianul ucrainenilor, i-a oferit mai multe șanse, iar Matei a profitat din plin de ele. Tehnica și vârsta sunt încă în avantajul său, astfel că evoluțiile din ultimele luni l-au adus în atenția unor formații de plan secund din Germania, anunță les-transferts.com.

În prezent la clubul ucrainean Volyn Luțk, Florentin Matei ar putea în curând să facă un nou pas în carieră. Există interes pentru mijlocașul de 21 de ani din partea unor formații din Bundesliga: Hannover și Freiburg s-au interesat deja de român. Acesta mai are contract cu actualul club până în iunie 2016„, anunță les-transferts.com.

2 goluri în 18 partide a înscris Matei pentru Volyn în sezonul trecut, echipa clasându-se la finalul stagiunii pe locul 13

  • Volyn Luțk se confruntă cu probleme financiare și, dacă oferta va fi una tentantă, oficialii clubului ar accepta fără probleme să îl cedeze pe român

Gonit din Ghencea, după ce a fost considerat „giuvaierul Coroanei”

Florentin Matei a fost considerat o mare speranță a Stelei, însă Gigi Becali a decis să-l îndepărteze de la echipă în finalul anului 2010. Inițial, calitățile tehnice ale lui Florentin Matei l-au încântat pe patronul închis al Stelei, care se declara convins că acesta va deveni cel mai scump jucător din istoria clubului din Ghencea.

„Acum, nu mă mai înșel. Am fost și eu și l-am văzut la antrenament. O să fie cel mai mare jucător scos de Steaua. Exact ca Hagi, are același stil, și cum lovește mingea, și cum driblează. Ă‚sta va fi noul Hagi. Cică e mai bun ca el. El va fi noul Hagi, cred că voi lua pe el 70 de milioane de euro peste câțiva ani „, spunea Becali despre Florentin Matei, în urmă cu ceva timp.

Anii au trecut însă, iar Florentin Matei a fost considerat de antrenorii Stelei din acea perioadă prea „fragil” pentru a deveni o prezență constantă în primul „11” al actualei campioane. În cele din urmă, Becali a decis să-i arate ușa mijlocașului, convins fiind că pariul său a fost unul hazardat. Până în stagiunea 2013-2014 vorbele latifundiarului au avut acoperire, însă mijlocașul pare acum decis să le demonstreze tuturor că poate ajunge la cel mai înalt nivel.

Dacă ăsta ajunge fotbalist eu îmi tai capul.  Nu s-a născut fotbalist, el s-a născut să jongleze mingea. Matei n-are nici forță, nici viteză„, spunea Becali în momentul în care l-a îndepărtat pe Matei.

300.000 euro este cota de piață a lui Matei, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×